marți, 9 octombrie 2012

INTC 2012 Iași

                                                                  INTC 2012 Iasi


Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic (INTC) din România s-a născut în urma dorinţei tinerilor din diferite dieceze şi eparhii de a se întâlni, de a se cunoaşte mai bine, de a împărtăşi trăirea valorilor şi de a manifesta împreună credinţa creştină.
INTC este, probabil, cel mai mare eveniment al Bisericii Catolice din România la care participă tinerii din toate diecezele romano-catolice şi eparhiile greco-catolice.


În perioada 25-29 august am participat la această întâlnire la Iași, împreună cu o parte din tinerii din parohia Pildești.Am avut parte de momente plăcute,participând des la toate activitășile desfășurate,ca de exemplu la catehezele și momentele de muncă în grupe,sau pregătirea Sfintei Liturghii și a spectacolului de la final.
Am avut plăcerea de a lucra împreună cu alți tineri din alte parohii și din alte orașe,și ne-am împărtășit clipe de neuitat.Pe tot parcursul acestor zile am fost cazată în caminul Xaverianum împreună cu alți tineri de asemenea.
Au fost și momente în care a trebuit să ne implicăm mai mult în activități pentru ca astfel să reușim să facem aceste zile cât mai plăcute pentru toți.Este pentru prima dată când particip la o întâlnire națională a tinerilor și reușind să-mi lase impresii plăcute aceste zile,îmi doresc să particip și la următoarea întalnire cu bucurie.
Pot mărturisi că a fost una dintre cele mai frumoase experiențe din viață,din care am avut de învățat și m-a surprins plăcut prin diversitatea activitătilor desfășurate acolo și dăruirea de care au dat dovadă cei mai mulți tineri participanți din celelate parohii și eparhii.
În final,doresc să adresez o invitație călduroasă tuturor tinerilor care nu au mai participat la întâlniri de genul acesta și să-i asigur că nu vor avea de pierdut ci din contra de câștigat.
Următorul link conține un videoclip sugestiv al INTC 2012 Iași:
http://www.youtube.com/watch?v=PF1PNCeHHlo&feature=plcp

miercuri, 26 septembrie 2012


 




Curriculum vitae
Europass


Informaţii personale

Nume / Prenume
Amihaesei Paula-Ioana
Adresă(e)
Sat Pildeşti,Comuna Cordun,Judetul Neamţ,Str.Salcâmilor,nr.5,cod postal: 610252
Telefon(oane)
0761159018


Fax(uri)
 -
E-mail(uri)
   paulaioana94@yahoo.com


Naţionalitate(-tăţi)
Română


Data naşterii
17.06.1994


Sex
Feminin


Locul de muncă vizat / Domeniul ocupaţional
Elev


Experienţa profesională
 -


Perioada
 -
Funcţia sau postul ocupat
 -
Activităţi şi responsabilităţi principale
 -
Numele şi adresa angajatorului
 -
Tipul activităţii sau sectorul de activitate
 -


Educaţie şi formare



Perioada
-           2009-2012 Şcoala Normală „Vasile Lupu”, Iaşi
-           2008-2009 Şcoala cu clasele I-VIII, Pildeşti
-           2006-2008 Liceul Teoretic Dimitrie Cantemir, Iaşi
-           2001-2005 Şcoala Normală „Vasile Lupu”,Iaşi
Calificarea / diploma obţinută
 -
Disciplinele principale studiate / competenţe profesionale dobândite
 -
Numele şi tipul instituţiei de învăţământ / furnizorului de formare
Şcoala Normală „Vasile Lupu”, Iaşi
Nivelul în clasificarea naţională sau internaţională
 -


Aptitudini şi competenţe personale



Limba maternă
Română


Limba(i) străină(e) cunoscută(e)
 Franceză,Engleză
Autoevaluare

Înţelegere
Vorbire
Scriere
Nivel european (*)

Ascultare
Citire
Participare la conversaţie
Discurs oral
Exprimare scrisă
Limba

1
Bine

Bine

Satisfăcător

Satisfăcător

Bine
Limba

2
Satisfăcător

Foarte bine

Foarte bine

Foarte bine

Foarte bine




Competenţe şi abilităţi sociale
Acţiuni de voluntariat în cadrul programului desfăşurat de Fundaţia „Pro Educatione”


Competenţe şi aptitudini organizatorice
 -


Competenţe şi aptitudini tehnice
 -


Competenţe şi aptitudini de utilizare a calculatorului
 Microsoft Word
 Microsoft PowerPoint



Competenţe şi aptitudini artistice
Fac parte din corul Liceului Catolic „Sfânta Tereza a Pruncului Isus”,Iaşi
Cânt la un instrument: chitară


Alte competenţe şi aptitudini
 -


Permis(e) de conducere
 -


Informaţii suplimentare
 -




joi, 24 noiembrie 2011

Calatorie virtuala a orasului Londra

Calatorie virtuala Londra