Sfinţii Ioachim şi Ana
Părinţii Maicii Domnului
Părinţii Maicii Domnului
26 iulie (calendarul latin)
9 septembrie (calendarul bizantin)
Sfintele
Evanghelii nu amintesc nimic despre părinţii Preacuratei Fecioare
Maria, dar scrierile apocrife, nerecunoscute de Biserică deoarece conţin
şi adăugiri inexacte, ne dau multe amănunte. Din ele se ştiu că mama
Fecioarei Maria se numea Ana, iar tatăl Ioachim. Amândoi erau din tribul
lui Iuda, tribul din care a fost ales Regele David şi trăiau o viaţă
sfântă; stăpâneau mari turme de oi, dar, din nefericire, o grea durere
le umbrea viaţa: nu aveau copii. La evrei, faptul acesta se considera o
pedeapsă de la Dumnezeu şi constituia o dezonoare pentru familie; uneori
li se refuza primirea darurilor pe care le duceau la Templu. Mâhnit şi
umilit, Ioachim a plecat cu turma la munte, unde a rămas timp de cinci
luni, până când un înger îl sfătuieşte să revină la Ierusalim; acelaşi
înger, trimis de Dumnezeu, îi destăinuie Anei că la întoarcerea soţului
de pe munte ea va fi mamă. Plină de fericire, Ana merge în întâmpinarea
lui Ioachim şi-l întâlneşte la "Poarta Aurită".
O bucurie adâncă le
cuprinde sufletele când se privesc unul pe altul şi împreună mulţumesc
lui Dumnezeu că le-a ascultat rugăciunea îndelungată. În prima perioadă a
cultului Sfinţilor Ioachim şi Ana, pictorii au ales tocmai această
întâlnire a soţilor fericiţi pentru a le cinsti amintirea în sfintele
icoane. Mai târziu, Sfânta Ana va fi reprezentată ţinând-o în braţe sau
alături de ea pe copila Maria şi citind împreună Cartea Sfântă. Urmând
exemplul mamei lui Samuel despre care se vorbeşte în Cartea I a Regilor
cap. 1 şi 2, părinţii Mariei au încredinţat pe copila lor, încă de la
frageda vârstă de 3 ani, Templului din Ierusalim, pentru a fi crescută
şi formată în cunoaşterea Cărţii Sfinte şi în iubirea de Dumnezeu;
momentul prezentării la Templu a Maicii Domnului este amintit de
Biserică în ziua de 21 noiembrie.
Cultul părinţilor sfinţi ai Maicii Domnului este
foarte vechi, îndeosebi în părţile Răsăritului; în anul 550, împăratul
Justinian a zidit la Constantinopol o bazilică în cinstea Sfintei Ana;
şi astăzi Biserica Orientală ţine anual trei sărbători în cinstea
bunicii Domnului nostru Isus Cristos. Din Răsărit, cinstirea Sfintei Ana
s-a răspândit în Apus şi în anul 1584 a fost instituită o sărbătoare
oficială pentru întreaga Biserică.
Referitor la soţul Sfintei Ana s-a păstrat o
anumită rezervă, deoarece cărţile apocrife care îl aminteau îi atribuiau
nume diferite; afară de numele Ioachim, tatăl Maicii Domnului a mai
purtat numele de Cleofa, Sadac, Eli. În anul 1584 când s-a fixat
sărbătorirea Sfintei Ana, Sfântul Ioachim a fost trecut în calendar la
20 martie, pentru ca din 1738 să fie sărbătorit în duminica după Sfânta
Maria Mare, iar din 1913 în ziua de 16 august; noul calendar liturgic îl
readuce alături de soţia lui şi se hotărăşte comemorarea Sfinţilor
Ioachim şi Ana la data de 26 iulie.
"După roade se cunoaşte pomul", spunea Isus în
Evanghelie; familia bătrânilor Ioachim şi Ana a dăruit lumii o floare şi
un fruct unic: Preacurata Fecioară Maria care printr-un privilegiu
divin extraordinar a fost scutită de păcatul strămoşesc, pentru a deveni
templul viu al lui Dumnezeu făcut om. După sfinţenia rodului putem
cunoaşte valoarea şi sfinţenia celor care i-au dat viaţa, Sfinţii
Ioachim şi Ana.
Sărbătorirea în aceeaşi slujbă a Sfinţilor
Ioachim şi Ana, părinţii Maicii Domnului şi bunicii lui Isus, este un
omagiu adus bunicilor şi o reamintire a datoriei de a cinsti pe părinţii
părinţilor noştri.
Ioachim este numele folosit şi în Vechiul
Testament; se compune din numele lui Dumnezeu, Iahvé, şi un alt cuvânt
care poate însemna: "a acorda, a împlini" sau "a ridica, a uşura (pe un
nenorocit)"; împreună au înţelesul: "Dumnezeu acordă" ceea ce i s-a
cerut sau "Dumnezeu ridică", scapă pe cel nenorocit de ocară. Numele
acesta se dădea copiilor doriţi şi ceruţi în rugăciune de la Dumnezeu;
prin naşterea lor împlineau rugăciunea părinţilor şi ridicau ocara ce
apăsa familia fără copii. În româneşte mai are formele: Achim, Ichim,
Oachim, Ioachim, Chima, Chimel, Chinea, Chinu; din limba italiană se
preia uneori si numele Gioachino.
Ana este unul dintre cele mai răspândite prenume
feminine. După diferitele forme ale unui cuvânt ebraic, poate avea
înţelesul de "graţioasă, amabilă, drăguţă" sau "Iahvé - Dumnezeu - a
avut milă, a fost îndurător, a fost darnic", cu înţelesul de: "a
revărsat multe daruri, calităţi". De ziua Sfintei Ana, 26 iulie, îşi
sărbătoresc ziua numelui şi persoanele care poartă numele derivate din
cuvântul Ana: Anica, Nica, Anicuţa, Nicuţa, Cuţa, Anişca, Nişca,
Anişoara, Aniţa, Niţa, Anuca, Anuşa, Nuşa, Anuşca, Anuţa, Nuţa, Uţa,
Anca, Ancuţa; precum şi formele mai noi: Aneta, Neta, Neti, Netuţa,
Anita, Anina, Ani, Nana. Toate aceste nume invită la grija de a cultiva
darurile sufleteşti în care se vede adevărata frumuseţe a unei femei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu