marți, 7 ianuarie 2014







                                      Biserica Sfânta Ana din Oțeleni



 Prezentare


          Sat în centru comunal din actualul județ Iaşi, situat pe dealurile din stânga Siretului, la 25 km depărtare spre nord-est de oraşul Roman şi la aceeaşi distanţă de orăşelul Târgu Frumos. Aşezarea este foarte veche, fiind pomenită de un document de la Moise Movilă, din 28 noiembrie 1630.
      Catolicii din Oţeleni sunt proveniţi din refugiaţii satelor Adjudeni şi Tămăşeni, din vremurile războaielor şi năvălirilor ce au avut loc în Moldova în jurul anului 1682. Ei au trecut în pădurile de peste Siret şi, din urmaşii acestor băjenari, s-au format satele din stânga Siretului.
        Satul este amintit în relaţiile catolice din anul 1801, împreună cu Buhonca, Boghicea, Maxineşti (care actualmente nu mai există) şi altele, fiind cea mai mică aşezare dintre acestea, dar ulterior ea a polarizat în jurul ei pe cei mai mulţi din catolicii satelor vecine.În anul 1801, Ozzellen, cum i se spunea atunci, avea şapte familii cu 37 de suflete. Cea mai populată aşezare era atunci Maxineşti cu 29 de familii şi 86 de suflete. În anul 1850, Ozzellen avea deja şi biserică. Este centru parohial din anul 1852. În anul 1871 s-a făcut la Oţeleni biserică din piatră şi cărămidă. În anul 1897 se notează că biserica din Oţeleni este în curs de refacere. În acest an număra 235 de familii cu 957 de suflete. În anul 1943 avea 412 familii cu 1768 de suflete.
       Datorită creşterii rapide a numărului catolicilor din Oţeleni, în anul 1948, sub conducerea Preacucerniciei sale pr. Carol Söhn, de pie memorie, se încep lucrările la biserica actuală care s-a construit cu mari greutăţi.
Majoritatea cheltuielilor au fost suportate de credincioşii din Oţeleni care au renunţat şi la strictul necesar, familiile lor având un singur gând: să-şi vadă biserica terminată. Jertfele şi dorinţa nu le-a fost zadarnică căci muncind zi de zi şi an de an, şi-au văzut visul împlinit. Lucrările s-au început în anul 1947 şi s-au terminat cu ajutorul bunului Dumnezeu în anul 1991. 
           Astăzi Oţeleniul are o biserică monumentală, frumoasă şi bine îngrijită, un lăcaş demn, în care oricine intră, nu are alt gând decât să-l preamărească pe Dumnezeu şi să se înalţe sufleteşte, prin rugăciunile lor.
           Biserica are 44 m lungime, 18 m lăţime şi 16 m înălţime. Parohia Oţeleni are în prezent 710 de familii cu 2950 de suflete. Dumnezeu să răsplătească pe toţi cei care s-au jertfit prin muncă şi contribuţia lor la înălţarea acestei frumoase biserici care predomină comuna Oţeleni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu