marți, 7 ianuarie 2014

Sfinții Ioachim și Ana, părinții Maicii Domnului


       

Sfinţii Ioachim şi Ana
Părinţii Maicii Domnului

26 iulie (calendarul latin)
9 septembrie (calendarul bizantin)
 
        Sfintele Evanghelii nu amintesc nimic despre părinţii Preacuratei Fecioare Maria, dar scrierile apocrife, nerecunoscute de Biserică deoarece conţin şi adăugiri inexacte, ne dau multe amănunte. Din ele se ştiu că mama Fecioarei Maria se numea Ana, iar tatăl Ioachim. Amândoi erau din tribul lui Iuda, tribul din care a fost ales Regele David şi trăiau o viaţă sfântă; stăpâneau mari turme de oi, dar, din nefericire, o grea durere le umbrea viaţa: nu aveau copii. La evrei, faptul acesta se considera o pedeapsă de la Dumnezeu şi constituia o dezonoare pentru familie; uneori li se refuza primirea darurilor pe care le duceau la Templu. Mâhnit şi umilit, Ioachim a plecat cu turma la munte, unde a rămas timp de cinci luni, până când un înger îl sfătuieşte să revină la Ierusalim; acelaşi înger, trimis de Dumnezeu, îi destăinuie Anei că la întoarcerea soţului de pe munte ea va fi mamă. Plină de fericire, Ana merge în întâmpinarea lui Ioachim şi-l întâlneşte la "Poarta Aurită". 
       O bucurie adâncă le cuprinde sufletele când se privesc unul pe altul şi împreună mulţumesc lui Dumnezeu că le-a ascultat rugăciunea îndelungată. În prima perioadă a cultului Sfinţilor Ioachim şi Ana, pictorii au ales tocmai această întâlnire a soţilor fericiţi pentru a le cinsti amintirea în sfintele icoane. Mai târziu, Sfânta Ana va fi reprezentată ţinând-o în braţe sau alături de ea pe copila Maria şi citind împreună Cartea Sfântă. Urmând exemplul mamei lui Samuel despre care se vorbeşte în Cartea I a Regilor cap. 1 şi 2, părinţii Mariei au încredinţat pe copila lor, încă de la frageda vârstă de 3 ani, Templului din Ierusalim, pentru a fi crescută şi formată în cunoaşterea Cărţii Sfinte şi în iubirea de Dumnezeu; momentul prezentării la Templu a Maicii Domnului este amintit de Biserică în ziua de 21 noiembrie.
       Cultul părinţilor sfinţi ai Maicii Domnului este foarte vechi, îndeosebi în părţile Răsăritului; în anul 550, împăratul Justinian a zidit la Constantinopol o bazilică în cinstea Sfintei Ana; şi astăzi Biserica Orientală ţine anual trei sărbători în cinstea bunicii Domnului nostru Isus Cristos. Din Răsărit, cinstirea Sfintei Ana s-a răspândit în Apus şi în anul 1584 a fost instituită o sărbătoare oficială pentru întreaga Biserică.
      Referitor la soţul Sfintei Ana s-a păstrat o anumită rezervă, deoarece cărţile apocrife care îl aminteau îi atribuiau nume diferite; afară de numele Ioachim, tatăl Maicii Domnului a mai purtat numele de Cleofa, Sadac, Eli. În anul 1584 când s-a fixat sărbătorirea Sfintei Ana, Sfântul Ioachim a fost trecut în calendar la 20 martie, pentru ca din 1738 să fie sărbătorit în duminica după Sfânta Maria Mare, iar din 1913 în ziua de 16 august; noul calendar liturgic îl readuce alături de soţia lui şi se hotărăşte comemorarea Sfinţilor Ioachim şi Ana la data de 26 iulie.
       "După roade se cunoaşte pomul", spunea Isus în Evanghelie; familia bătrânilor Ioachim şi Ana a dăruit lumii o floare şi un fruct unic: Preacurata Fecioară Maria care printr-un privilegiu divin extraordinar a fost scutită de păcatul strămoşesc, pentru a deveni templul viu al lui Dumnezeu făcut om. După sfinţenia rodului putem cunoaşte valoarea şi sfinţenia celor care i-au dat viaţa, Sfinţii Ioachim şi Ana.
        Sărbătorirea în aceeaşi slujbă a Sfinţilor Ioachim şi Ana, părinţii Maicii Domnului şi bunicii lui Isus, este un omagiu adus bunicilor şi o reamintire a datoriei de a cinsti pe părinţii părinţilor noştri.
Ioachim este numele folosit şi în Vechiul Testament; se compune din numele lui Dumnezeu, Iahvé, şi un alt cuvânt care poate însemna: "a acorda, a împlini" sau "a ridica, a uşura (pe un nenorocit)"; împreună au înţelesul: "Dumnezeu acordă" ceea ce i s-a cerut sau "Dumnezeu ridică", scapă pe cel nenorocit de ocară. Numele acesta se dădea copiilor doriţi şi ceruţi în rugăciune de la Dumnezeu; prin naşterea lor împlineau rugăciunea părinţilor şi ridicau ocara ce apăsa familia fără copii. În româneşte mai are formele: Achim, Ichim, Oachim, Ioachim, Chima, Chimel, Chinea, Chinu; din limba italiană se preia uneori si numele Gioachino.
       Ana este unul dintre cele mai răspândite prenume feminine. După diferitele forme ale unui cuvânt ebraic, poate avea înţelesul de "graţioasă, amabilă, drăguţă" sau "Iahvé - Dumnezeu - a avut milă, a fost îndurător, a fost darnic", cu înţelesul de: "a revărsat multe daruri, calităţi". De ziua Sfintei Ana, 26 iulie, îşi sărbătoresc ziua numelui şi persoanele care poartă numele derivate din cuvântul Ana: Anica, Nica, Anicuţa, Nicuţa, Cuţa, Anişca, Nişca, Anişoara, Aniţa, Niţa, Anuca, Anuşa, Nuşa, Anuşca, Anuţa, Nuţa, Uţa, Anca, Ancuţa; precum şi formele mai noi: Aneta, Neta, Neti, Netuţa, Anita, Anina, Ani, Nana. Toate aceste nume invită la grija de a cultiva darurile sufleteşti în care se vede adevărata frumuseţe a unei femei.

Sfânta Tereza a Pruncului Isus




          

Sfânta Tereza a Pruncului Isus (1873-1897)

1 octombrie (calendarul latin)
       

     În seara zilei de 30 septembrie a anului 1897, la infirmeria călugăriţelor carmelitane din Lisieux (oraş în nord-vestul Franţei), o tânără călugăriţă care abia împlinise vârsta de douăzeci şi patru de ani şi nouă luni, după o agonie de două zile, închidea ochii pentru viaţa pământească; era Maria Francisca Tereza a Pruncului Isus şi a Sfintei Feţe. În acea clipă de seară, la orele 19 şi douăzeci de minute, s-a împlinit dorinţa fierbinte exprimată de ea în "Actul de ofrandă către iubirea îndurătoare": "O, Dumnezeul meu... Vreau ca fiecare bătaie a inimii mele să reînnoiască de nenumărate ori această ofrandă adusă ţie, până când umbrele se vor destrăma şi astfel eu să-ţi pot mărturisi iubirea mea în veşnica întâlnire Faţă în Faţă". Privind spre Crucifixul ce-l ţinea în mâini a şoptit: "Oh! îl iubesc...". După câteva clipe a continuat: "Dumnezeul meu... eu... te iubesc". Au fost ultimele cuvinte, rostite cu glas aproape stins.
      După nouă ani de viaţă trăită împreună cu Tereza, unele dintre surori se întrebau nedumerite: "Ce s-ar putea scrie în cronica mănăstirii despre această mult prea tânără călugăriţă?" Nu au avut ocazia să observe atitudini sau fapte care să depăşească ritmul şi cadrul obişnuit al practicilor prescrise de regulamentul vieţii de fiecare zi; dar când sora stareţă le-a destăinuit însemnările pe care Tereza le-a notat într-un caiet intitulat: "Istoria primăverii unei mici flori albe", au recunoscut cu uimire şi bucurie că în mijlocul lor a trăit un suflet excepţional de mare. Aceste însemnări, scrise din porunca superioarei mănăstirii, au fost publicate sub titlul: "Istoria unui suflet"; în scurt timp ele au devenit cunoscute şi gustate nu numai în Franţa, dar în întreaga Biserică Catolică; ele descopereau taina şi frumuseţea unei vieţi trăite în iubirea lui Dumnezeu şi trezeau în nenumărate suflete încrederea în posibilitatea de a transforma chiar şi cele mai simple şi banale acţiuni în acte de iubire cerească, iubire aducătoare de pace şi bucurie în inimi şi între oameni. Într-o epocă de aprinse discuţii referitoare la legile fundamentale ale vieţii omeneşti, individuale şi sociale, Mica floare din Lisieux afirmă prin scrisul şi faptele sale că suprema lege este Iubirea.
      Sfânta Tereza a Pruncului Isus este ultimul din cei nouă copii ai soţilor Ludovic Martin şi Zelia Guérin. Ludovic, ceasornicar-bijutier în orăşelul Alençon şi Zelia, lucrătoare într-un atelier de dantele, s-au căsătorit la o vârstă mai înaintată; el avea 35 de ani iar ea 27; amândoi, în prima parte a vieţii, ar fi dorit să intre în mănăstire, dar din diferite motive nu au fost primiţi. După căsătorie s-au hotărât să trăiască împreună ca frate şi soră, dar un duhovnic luminat i-a convins să-şi schimbe gândurile. Dacă fiecare şi-ar fi urmat primele îndemnuri ale inimii "cea mai mare sfântă a timpurilor moderne" nu ar fi văzut lumina zilei.
      În familia Martin viaţa se desfăşura într-o atmosferă de încredere şi bucurii izvorâte din munca de fiecare zi şi o trăire intensă a credinţei, concretizată prin rugăciunea de seară făcută împreună, participarea la sfintele slujbe din duminici şi sărbători, primirea frecventă a Sfintei Împărtăşanii, dragostea efectivă faţă de săraci şi bolnavi. Nu au lipsit însă nici încercările: patru copii, doi băieţi şi două fete, au murit de mici; în timpul războiului de la 1870 familia a fost obligată să ţină în cantonament 9 ostaşi germani; Zelia a constatat semnele unei maladii care avea să o pună în imposibilitatea de a-şi alăpta copilul pentru a noua oară. Într-o scrisoare din 3 ianuarie 1873, curajoasa mamă anunţă rudele din Lisieux: "Ieri, joi, la orele 11 şi jumătate noaptea s-a născut fiica mea cea mai mică. E robustă şi sănătoasă şi pare foarte graţioasă. Va fi botezată mâine, sâmbătă şi trebuie să fiţi de faţă şi voi pentru ca sărbătoarea să fie desăvârşită". La botez a primit numele de Maria Francisca Tereza. Înaintea ei se aflau alte patru surori: Maria, Paulina, Leonia şi Celina; toate îşi îndreptau gândul, adesea şi paşii, spre diferite lăcaşuri de viaţă mănăstirească.
    La 28 august 1877 Zelia Martin părăseşte cuibul liniştit din Alençon şi trece la cele veşnice. Ludovic, rămas văduv, deoarece nu se simţea bine cu sănătatea, se retrage împreună cu fiicele sale în oraşul Lisieux, unde se aflau rudele lui apropiate. Aici, Tereza, înconjurată de toţi cu dragoste, începe să ia cunoştinţă de bucuriile, dar şi de tristeţile vieţii. La vârsta de 10 ani este lovită de o boală misterioasă, cu dureri de cap, insomnii, erupţii, halucinaţii. 
     În ziua de 13 mai 1883 are o viziune în care i se arată Maica Domnului şi cu un surâs ceresc îi redă sănătatea. Pentru Tereza se deschide însă o perioadă de frământări sufleteşti pe care le destăinuie surorii sale Paulina, devenită călugăriţă, sub numele de Agneza a lui Isus, în mănăstirea carmelitanelor din Lisieux. Notele bune obţinute la învăţătură, felicitările şi aprecierile măgulitoare primite din toate părţile, diferitele plimbări cu familii înrudite şi prietene nu reuşesc să-i îndepărteze gândul de la ceea ce ea considera un har deosebit al lui Dumnezeu. "El m-a făcut să înţeleg că adevărata mea glorie nu se va arăta în faţa oamenilor şi că ea va consta în a deveni o mare Sfântă!!!..." Două dintre surorile sale, Maria şi Paulina, se aflau deja în mănăstirea din Lisieux; Tereza se simte chemată pe aceeaşi cale. 
     După eforturi aproape supraomeneşti, ajutată de încrederea ei nemărginită în Dumnezeu, obţine asentimentul tatălui său de a intra şi ea în acelaşi lăcaş de rugăciune şi înălţare spirituală. Trebuia obţinută şi aprobarea autorităţii bisericeşti care nu permitea angajarea în viaţa aspră a călugăriţelor carmelitane decât după vârsta de 21 de ani. Tereza abia avea vârsta de 15 ani.. alte rugăciuni, alte sacrificii, alte demersuri. Cu prilejul unei audienţe comune la Papa Leon al XIII-lea, încălcând legile protocolului, îşi face curaj şi se aruncă în genunchi la picioarele Suveranului Pontif şi-i spune: "Sfinte Părinte, în onoarea jubileului Sanctităţii Voastre, permiteţi-mi să intru în Carmel la vârsta de 15 ani". "...vei intra dacă Bunul Dumnezeu va voi". 
      În ziua de 10 ianuarie 1889, Tereza îmbrăca haina călugăriţelor carmelitane, în prezenţa tatălui său grav bolnav, dar nespus de fericit. O neaşteptată ninsoare îmbrăca în alb acoperişurile caselor şi grădina mănăstirii, răspunzând parcă la o nemărturisită dorinţă a Terezei. A urmat noviciatul, timp în care a îndeplinit serviciul de măturătoare a încăperilor mănăstirii. La 8 septembrie 1890 face profesiunea solemnă şi definitivă, devenind: "Tereza a Pruncului Isus şi a Sfintei Feţe".
       Deoarece şi în mănăstire se află tot făpturi omeneşti, Tereza nu a fost scutită de suferinţe, lipsă de înţelegere, chiar umiliri dureroase. Deşi suferindă, ameninţată de tuberculoză pulmonară, nu a refuzat nici o muncă, oricât de grea, nu şi-a permis nici o abatere de la rânduielile aspre ale vieţii carmelitane. Lectura operelor Sfântului Ioan al Crucii, apoi a imitaţiei lui Cristos şi a Sfintelor Scripturi i-au alimentat seninătatea, şi netulburata pace. Se considera chemată să arunce în calea lui Isus florile micilor sacrificii. În timpul liber se ocupa de pictură şi poezie spirituală; urmând porunca stareţei, cu doi ani înainte de moarte a început să-şi consemneze amintirile, gândurile şi sentimentele, în minunata "Istorie a unui suflet". 
      Din toate operele sale se desprinde o luminoasă înţelegere a vieţii creştine, cuprinsă în expresia: "Calea copilăriei spirituale". "Eu m-am oferit Pruncului Isus să facă din mine o jucărie a lui şi l-am rugat să nu mă considere ca un bibelou preţios la care copiii se mulţumesc doar să privească, ci ca o minge mică, fără valoare, de aruncat la pământ şi de bătut cu picioarele, sau de strâns la piept, atunci când i-ar face plăcere".
     Deşi ascunsă de zidurile înalte ale mănăstirii, Tereza a privit la întreaga Biserică şi la întreaga omenire. S-a oferit lui Dumnezeu să fie inima veşnic neodihnită care prin jertfe şi rugăciuni să trimită întregului organism uman sângele curat al iubirii divine; gândul acesta i-a dat putere şi curaj până în ultima clipă a vieţii, din ziua de 30 septembrie 1897. Cu puţin timp înainte de a muri, Tereza a promis că după ce va ajunge în cer, va face să coboare pe pământ o ploaie de trandafiri; ea şi-a ţinut promisiunea.
     În urma nenumăratelor binefaceri spirituale şi materiale obţinute prin mijlocirea ei, la 17 mai 1925, Papa Pius al XI-lea a ridicat-o la cinstea Sfintelor altare, iar la 14 decembrie 1927 a proclamat-o patroană principală a misiunilor, alături de Sf. Francisc Xaveriu.

Solemnitatea nașterii Sfântului Ioan Botezătorul

           Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul 

24 iunie (calendarul latin)
24 iunie (calendarul bizantin




       Ioan, numit "Botezătorul", este fiul lui Zaharia şi al Elisabetei, amândoi din neamul preoţesc al poporului ales. Ştim din cuvintele îngerului Gabriel că Ioan (al cărui nume înseamnă "Dumnezeu se îndură, este milostiv") este un dar al rugăciunilor părinţilor săi înaintaţi în vârstă. Prevestit deja de Sfânta Scriptură drept precursor al lui Mesia, Ioan întruchipează caracterul energic al lui Ilie. Misiunea sa este asemenea, "în duh şi în tărie", ca misiunea profetului Ilie, fiind trimis să pregătească "un popor desăvârşit" pentru venirea lui Mesia. Chiar înaintea de a se naşte, remarcă prezenţa lui Isus "tresărind de bucurie" în sânul mamei, cu prilejul vizitei Mariei la vara sa Elisabeta.
Trimis de Dumnezeu "să facă drepte căile Domnului", este sanctificat de harul divin mai înainte ca ochii săi să se fi deschis la lumina soarelui. Elisabeta, "plină de Duh Sfânt", îi spune Mariei: "Iată, abia a ajuns glasul tău la urechile mele şi copilul a tresărit de bucurie în sânul meu".
      După cronologia indicată de îngerul Gabriel ("acesta este a şasea lună pentru Elisabeta"), naşterea Înainte Mergătorului a fost fixată de Biserică la trei luni după Buna Vestire şi la şase luni înainte de sărbătoarea Naşterii Domnului. Sărbătoarea naşterii lui Ioan Botezătorul, afară de sărbătorile naşterii lui Isus şi a Mariei, este singura festivitate liturgică pe care Biserica o dedică naşterii unui sfânt. Sfântul Ioan Botezătorul este primul sfânt cinstit de întreaga Biserică cu o sărbătoare liturgică specială, încă din cele mai vechi timpuri. Sfântul Augustin relatează că Sfântul Ioan Botezătorul era cinstit de Biserica din Africa la 24 iunie.
      La fel de veche este şi celebrarea ajunului sărbătorii, celebrare nereţinută de noul calendar. Se poate constata marele interes pe care în toate timpurile l-a trăit austerul profet, atât de preţuit de însuşi Cristos, care l-a numit "cel mai mare dintre cei născuţi din femeie".
În istoria răscumpărării, Ioan Botezătorul este între personalităţile unice: este ultimul profet şi primul apostol, întrucât înainte şi după venirea lui Mesia a dat mărturie despre el. "Este mai mult decât un profet - spune însuşi Isus. El este acela despre care stă scris: iată, eu trimit pe îngerul meu înaintea feţei tale, pentru a pregăti calea înaintea ta".
     Biciuind cu asprime ipocrizia şi depravarea, plăteşte cu moarte de martir hotărârea de a apăra moralitatea, fără să cedeze nici chiar în faţa ameninţării cu moartea. La 29 august Biserica aminteşte printr-o altă sărbătoare sfârşitul de martir al lui Ioan Botezătorul, prototip al sihastrului şi al misionarului.
     La unele popoare se obişnuieşte ca numele Ioan Botezătorul să fie folosit drept prenume cu amândoi termeni: în franceză Jean-Baptiste; în italiană Giovanni Battista. Mulţi sfinţi şi multe personalităţi au acest prenume. În limba română există un prenume feminin: Sânziana, Sânzioana, Sânzeana, Sâmziana. El se referă nu la persoana lui Ioan Botezătorul, ci la sărbătoarea de la 24 iunie, numită Sânziene, şi legată de multe obiceiuri populare ce se pare că provin din timpuri foarte vechi, precreştine, amintind de ceremonii de la sărbătorile zeiţei Diana, devenită la daco-romani Zâna. O amintire a numelui Botezătorului, în franceză Baptiste, ar fi numirea obiceiului atât de utilizat: batista, deoarece primul fabricant al acestei ţesături a fost un oarecare Baptiste, care trăia la Cambrai în secolul al XIII-lea. În afară de orice considerente lingvistice, chipul lui Ioan Botezătorul, în sufletul fiecărui creştin, este nedespărţit de credinţa faţă de Cristos, amintindu-i că nu trebuie să fie trestie ce se clatină.






                                      Biserica Sfânta Ana din Oțeleni



 Prezentare


          Sat în centru comunal din actualul județ Iaşi, situat pe dealurile din stânga Siretului, la 25 km depărtare spre nord-est de oraşul Roman şi la aceeaşi distanţă de orăşelul Târgu Frumos. Aşezarea este foarte veche, fiind pomenită de un document de la Moise Movilă, din 28 noiembrie 1630.
      Catolicii din Oţeleni sunt proveniţi din refugiaţii satelor Adjudeni şi Tămăşeni, din vremurile războaielor şi năvălirilor ce au avut loc în Moldova în jurul anului 1682. Ei au trecut în pădurile de peste Siret şi, din urmaşii acestor băjenari, s-au format satele din stânga Siretului.
        Satul este amintit în relaţiile catolice din anul 1801, împreună cu Buhonca, Boghicea, Maxineşti (care actualmente nu mai există) şi altele, fiind cea mai mică aşezare dintre acestea, dar ulterior ea a polarizat în jurul ei pe cei mai mulţi din catolicii satelor vecine.În anul 1801, Ozzellen, cum i se spunea atunci, avea şapte familii cu 37 de suflete. Cea mai populată aşezare era atunci Maxineşti cu 29 de familii şi 86 de suflete. În anul 1850, Ozzellen avea deja şi biserică. Este centru parohial din anul 1852. În anul 1871 s-a făcut la Oţeleni biserică din piatră şi cărămidă. În anul 1897 se notează că biserica din Oţeleni este în curs de refacere. În acest an număra 235 de familii cu 957 de suflete. În anul 1943 avea 412 familii cu 1768 de suflete.
       Datorită creşterii rapide a numărului catolicilor din Oţeleni, în anul 1948, sub conducerea Preacucerniciei sale pr. Carol Söhn, de pie memorie, se încep lucrările la biserica actuală care s-a construit cu mari greutăţi.
Majoritatea cheltuielilor au fost suportate de credincioşii din Oţeleni care au renunţat şi la strictul necesar, familiile lor având un singur gând: să-şi vadă biserica terminată. Jertfele şi dorinţa nu le-a fost zadarnică căci muncind zi de zi şi an de an, şi-au văzut visul împlinit. Lucrările s-au început în anul 1947 şi s-au terminat cu ajutorul bunului Dumnezeu în anul 1991. 
           Astăzi Oţeleniul are o biserică monumentală, frumoasă şi bine îngrijită, un lăcaş demn, în care oricine intră, nu are alt gând decât să-l preamărească pe Dumnezeu şi să se înalţe sufleteşte, prin rugăciunile lor.
           Biserica are 44 m lungime, 18 m lăţime şi 16 m înălţime. Parohia Oţeleni are în prezent 710 de familii cu 2950 de suflete. Dumnezeu să răsplătească pe toţi cei care s-au jertfit prin muncă şi contribuţia lor la înălţarea acestei frumoase biserici care predomină comuna Oţeleni.

luni, 6 ianuarie 2014


Biserica Romano-Catolică Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul Botoșani

Prezentare
    Oraşul Botoşani, situat în nordul Moldovei, este unul din vechile târguri, fiind amintit ca "târg domnesc" în sec. al XV-lea, aşezat pe un drum comercial foarte umblat, "şleaul Botoşanilor". Aşezarea îşi măreşte activitatea şi importanţa pe timpul domnitorului Petru Rareş.
Primaînsemnare despre existenţa catolicilor în Botoşani o găsim în matricola veche a parohiei Horleşti, unde se consemnează administrarea unui botez la 8 decembrie 1781 în "Butuszan". La 14 noiembrie 1784 se mai înregistrează un botez în aceeaşi matricolă şi apoi ambele sunt tăiate cu cerneală, menţionându-se înfiinţarea parohiei Botoşani. Era în anul 1784.
După unele documente existente în arhiva Episcopiei de Iaşi, un oarecare preot al polonezilor catolici din Botoşani, numit simplu "Cajetanus", ar fi voit să facă biserică, dar nu a fost ajutat.
Dintr-o scrisoare a episcopului Paul Sardi de la Iaşi, scrisă la 7 februarie 1846, re-iese că la Botoşani se construia biserică catolică şi răuvoitorii încercau să împiedice construcţia, fapt ce l-a determinat pe episcopul Sardi să vină la Botoşani; cu această ocazie a făcut slujbă arhierească şi procesiune. Este vorba de construcţia primei biserici din Botoşani. După cum spune tradiţia locală, până atunci comunitatea s-a folosit de o capelă care se afla în vechiul cimitir catolic din oraş. Parohia a fost redeschisă în anul 1843, după cum reiese dintr-o însemnare aflată în Schematismul din 1850. Pentru construcţia bisericii s-au făcut colecte în multe localităţi, chiar şi peste hotare. Un ajutor substanţial s-a primit de la împăratul Austriei, Francisc I, la cererea parohului misionar din Botoşani, Johan Darnseiffer.
Agentul diplomatic al curţii imperiale, Eisenbach, a raportat Cancelarului Austriei faptul că această biserică a început să fie construită în anul 1845, iar în ziua de 3 noiembrie 1847 a avut loc sfinţirea ei de către episcopul Paul Sardi împreună cu alţi doi preoţi din Iaşi şi cu un preot armeano-catolic din Suceava. A fost o adevărată sărbătoare, biserica fiind arhiplină.
Noua parohie astfel înfiinţată avea o extindere teritorială foarte mare: Botoşani, Rădeni, Flămânzi, Dărăbani, Herţa, Suliţa, Baia, Dorohoi, Mihăileni, Fălticeni, Liteni. În toate aceste localităţi erau 611 credincioşi, din care în Botoşani erau 285, iar în Fălticeni 100.
În anul 1874 a rămas numai cu Mihăileni. După anul 1872 populaţia catolică din Botoşani creşte cu personalul tehnic şi administrativ de la C.F.R., venit din Austria pentru a construi gara. Biserica a devenit neîncăpătoare, astfel că muncitorii, care au construit gara, au mărit vechea biserică, adăugând două nave laterale şi întreaga biserică a fost adaptată stilului gotic, aşa cum este şi astăzi.
După sosirea misiunii preoţilor iezuiţi în Moldova, Parohia Botoşani a fost administrată de dânşii. În anul 1901 erau 600 de credincioşi. După repatrierea lor în Germania după anul 1940, în Botoşani au rămas puţini, însă numărul lor a crescut mai târziu prin catolicii atraşi aici de obiectivele industriale. Dimensiunile bisericii sunt: 25 m lungime şi 10 m lăţime.
Hramul comunităţii este la 24 iunie, Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul.
Actualmente în Parohia Botoşani sunt 262 de familii cu 693 de credincioşi, din care 28 de familii respectiv 68 de credincioşi sunt în oraşul Dorohoi, filiala parohiei Botoşani, situată la 35 km. spre nord.
În anul 1992 au fost 12 botezuri, nouă căsătorii şi 12 înmormântări.

Biserica Sfânta Tereza a Pruncului Isus





Biserica Romano-Catolică Sfânta Tereza a Pruncului Isus Iași

      Prezentare

      Părăsind zona Podului Roșu și îndreptându-vă spre Nicolina, pasarela, de la înălțimea la care vă ridică, vă dă plăcuta posibilitate să contemplați deocamdată de la distanță un edificiu pe cât de nou, pe atât de modern și interesant care atrage atenția prin forma lui de corabie, cu turnul ce străjuiește ca un voinic, înalt și zvelt peste capetele plecate ale blocurilor.Curiozitatea nemăsurată, ca şi largul șoselei Nicolina pe care urcați, deja vă apropie de minunatul sanctuar închinat sfintei Tereza a Pruncului Isus, o tânără franceză de la sfârșitul secolului trecut 
(+ 1897).
     Gândită și proiectată în stil modern, biserica "Sfânta Tereza" invită să te ridici din noroiul străzii, să ieși din banalul cotidianului, să urci în "corabia lui Noe", care, fără a se separa de lume, este deasupra ei și te poartă spre Dumnezeu.
    Parohia cuprinde aproximativ 900 de familii cu cca 3000 de credincioși, în cea mai mare parte tineri. Credincioșii Parohiei "Sfânta Tereza" sunt constituiţi pe grupe de cateheză pentru adulţi, pentru tineri, pentru adolescenți, preadolescenți şi copii. 
Este în curs de înființare Acțiunea Catolică pentru adulţi, tineri şi copii. Un lucru demn de amintit este aportul pe care îl dau ministrantele în amenajarea şi curăţenia bisericii. Anul acesta au fost pentru întâia Împărtăşanie 90 de copii, iar anul viitor va fi conferirea sfântului Mir.
      Pe teritoriul parohiei nou constituite își desfășoară activitatea trei congregații: Surorile Sfintei Fecioare Maria de Sion, Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providențe, Surorile Providenței, lucrând fiecare conform carismei lor. Parohia numără aproximativ 500 de tineri. Dintre fete o călugăriţă este la Benedictinele "Sacro Volto di Gesu" - Italia, şi alta este aspirantă la "Providenţa Divină" - Italia; dintre băieţi trei sunt seminarişti la Seminarul din Iaşi, cinci la Seminarul mic din Bacău, doi la Oneşti, patru la Congregaţia "Don Orione" din Italia.
      La subsolul bisericii ființează de un an o bibliotecă parohială care stă la dispoziția tuturor oferind cărți atât de spiritualitate cât şi de cultură. De asemenea, există şi un punct sanitar care încearcă să vină, prin slujirea oferită de Surorile Sfintei Fecioare Maria de Sion şi colaborarea unor persoane medicale, în ajutorul credincioşilor. O mică librărie este la fel de bine venită tuturor celor care doresc cărţi sau obiecte religioase.
     În cadrul parohiei funcționează și Școala de Cântăreți Bisericești "Sfânta Cecilia" care pregătește pe viitorii dascăli. Sunt deja cinci elevi în anul II şi sperăm tot atâția în anul I.În interiorul bisericii, actualmente sunt în stadiu de finalizare lucrările de pardoseală. Noua casă parohială situată în dreapta bisericii este încă în construcție. Nutrim speranța că anul viitor va putea fi locuită.
      Construcția bisericii a început în 1992 la inițiativa episcopului Petru Gherghel care a observat lipsa unui lăcaș de cult în această zonă a Iași-ului, populată în majoritate de muncitori veniți din satele vecine. Forma terenului a fost aceea care a sugerat d-lui arhitect Hereş forma de corabie a bisericii croită pe un pătrat.
În 1994 s-a celebrat prima Liturghie, iar peste un an la 1 octombrie, cu ocazia hramului bisericii, episcopul a numit un paroh în persoana părintelui Sescu Petru și ca vicari pe 
Sociu Romică și Ilieş Marius-Petrică.
         
          



duminică, 9 decembrie 2012

”De la spiritul de grup la spiritul de turmă”

                
            Tragediile care au avut loc în numeroase stadioane ca de 
exemplu: Ibrox, Bradford, Heysel sau Hillsborough au avut un 
impact puternic asupra culturii și civilizației britanice.Spun acest 
lucru deoarece aceste dezastre au avut urmări grave și dureroase atât pentru oamenii de diferite vârste uciși sau răniți precum și familiile lor.De asemenea aceste manifestații au făcut să împiedice civilizația umană de a mai participa viziona în direct dintr-un stadion un meci de fotbal corect,decent și fără urmări grave.
             Jocurile de fotbal care sunt menite să unească civilizația în a-și susține echipa într-un mod decent și plăcut au devenit în schimb un substitut pentru război, după cum reiese din dezastrele din stadioanele precizate mai sus,un mod greșit de a lupta pentru echipa sa preferată.
             În cazul dezastrului de la stadionul din Ibrox, care a avut loc la 2 ianuarie 1971,la scara 13, în cadrul meciului dintre celți și scotlandezi din cauza comportamentului inuman al suporterilor au murit 66 de oameni, iar 100 de oameni răniți fiind călcați în picioare, vorbind la sens propriu încercând să-și salveze viața.


Scara 13, locul dezastrului de pe Ibrox
Scara 13, locul dezastrului de la Ilbrox

Barele de protectie rupte pe Ibrox
Barele de protecție s-au rupt
în urma manifestației suporterilor
           
     URMĂRI:

       În Scoția, niciun stadion nu avea nevoie de certificare de 
siguranță. Asa până la tragedia de pe Ibrox.
        Comisia Wheatley, care a anchetat cazul, nu a ajuns la o 
concluzie privind cauzele, dar a emis Actul privind Securitatea   
pe Stadioane (1975), care includea reguli severe în ceea ce 
privește fluxul fanilor în interiorul unei arene.
        Interiorul stadionului a fost reproiectat după  modelul 
Westfalenstadion, al lui Borussia Dortmund.
         
         Pe 11 mai, la meciul cu Lincoln City, la finalul căruia 
Bradford ar fi trebuit să sărbătorească câștigarea diviziei, un foc a 
izbucnit pe terasele de lemn vechi de mai bine de 20 de ani.
         Chiar dacă arbitrul a oprit meciul și poliția  a încercat să 
evacueza spectatorii, focul s-a extins rapid și mulți au fost prinși în 
infernul de foc și fum toxic.
        
          Cauza incendiului gigant a fost o banală ţigară. Gradenele   
din lemn, dar mai ales deşeurile acumulate sub ele au furnizat 
combustibilul ideal pentru propagarea flăcărilor.În urma acestui 
dezastru au murit 56 de oameni și peste 450 au avut nevoie de 
îngrijiri medicale.

       


          Urmări:

        Din 1985 a fost interzisă montarea gradenelor de lemn pe 

sdioanele din Marea Britanie.
        
         Două luni mai târziu, pe stadionul lui Leeds a fost reeditată 

finala CM 1966 dintre Anglia şi RFG, cu toate vedetele la start 

(englezii au câştigat cu 6-4). 
        
        Sute de acţiuni caritabile şi de strângeri de fonduri au fost 

organizate peste tot în Anglia.În total au fost strânse peste 3,5  

milioane de lire sterline, iar Valley Parade a fost renovat şi 

redeschis în vara lui 1986. Acum, stadionul lui Bradford este o 

arenă modernă. Are 25.000 de locuri, toate pe scaune de plastic 

ignifug de ultimă generaţie. 

                         
         Stadionul Heysel era unul foarte vechi și foarte depășit, 
cu mari părți în ruină.Însă oficialii au decis să se joace aici finala 
CCE și 60.000 de oameni s-au înghesuit pe arenă.Aceștia au 
încercat să se refugieze, dar din nefericire zidul din spatele lor a 
cedat și 39 de italieni și-au pierdut viața.
          Apoi fanii echipei Juventus s-au revoltat și au început să 
arunce cu pietre și sticle în poliție.Meciul nu s-a amânat și s-a 
jucat în acest peisaj macabru.

          
Oameni încercând să-și salveze viața în dezastrul de la Heysel



     Urmări:

     Echipele englezești au fost suspendate 5 ani din cupele 

europene, 6 în cazul lui Liverpool.
      
     La 20 de ani de la eveniment, Juventus si Liverpool s-au 

întâlnit în Uefa Champions League, iar fanii britanici au realizat o 

coregrafie fantastica, in care era scris cuvantul “AMICIZIA” 

(Prietenie), majoritatea fanilor italieni salutând această inițiativă, 

în timp ce alții încă nu erau împăcați cu gândul acelui dezastru, 

fluierând în acel moment.



      Pe data de 15 aprilie 1989, la Hillsborough, în cadrul  

semifinalei Cupei Angliei dintre Liverpool si Nottingham Forrest, 

au murit 96 de oameni iar alți 764 au fost răniți, dintre care peste 

300 au avut nevoie de spitalizare.






       Urmări:

          Toate echipele din Anglia au fost obligate să își doteze 

stadionul cu locuri cu scaune.

          Între anii 1991 și 1997 s-au investit circa 500 de milioane de 

lire pentru renovarea arenelor britanice.

          Biletele la meciuri s-au vândut exclusiv pe baza unui act de 

identitate.

         A crescut numărul obligatoriu de bodyguards la fiecare meci.
          
         Echipa Liverpool nu mai joacă pe data de 15 aprilie.


        În urma analizei acestor cazuri am dedus faptul că rolul 

jurnalistului în aceste manifestații este de a furniza informații 

corecte oamenilor, cu obiectivitate și responsabilitate.

         Ceea ce putem noi învăța din aceste cazuri reale este  

faptul de a ne susține echipele preferate în cadrul unui meci fără 

violență sau comportament necivilizat pentru a nu avea urmări de 

felul celor prezentate mai sus.

     

       
       










marți, 9 octombrie 2012

Rolul jurnalistului in comunitate

                                                 Rolul jurnalistului în comunitate
          Misiunea jurnalistului o  reprezintă activitatea de a strânge, a analiza, a verifica și a prezenta informații referitoare la evenimentele curente, incluzând tendințe, rezultate și persoane.
          Etica jurnalistică  sau deontologia are două fatețe, de unde rezultă două moduri diferite de abordare: sunt luate în calcul, pe de-o parte, amenințările la adresa jurnaliștilor, iar pe de alta, amenințarea pe care jurnalismul și mass-media în general o reprezintă pentru societate.
        
         
         Jurnalistul are urmatoarele obiective în activitatea sa profesională:
  • Să fie auto-disciplinat în ceea c scrie în articolele sale.
  • Să fie puternic din punct de vedere mintal adica sa fie ferm şi calm în urmarea ţelului său.
  • Să nu se lase distras de alte probleme,deoarece jurnalismul este un mare consumator de timp şi energie.
  • Integritate personală: să fie dedicat căutării adevărului și, prin urmare, să-şi impună anumite standarde pentru propria activitate.
  • Să aibă o minte deshisă a nou.
  • Să aibă independenţă în gândire: este cea mai importantă trăsătură a unui jurnalist,să fie un inovator în lumea reporterilor care rescriu comunicate de presă și știri de agenție.
  • Spirit haiducesc: să fie hotărât să-l apere pe cel slab de cel puternic.
  • Bun scriitor: să poată scrie o poveste bine structurată și ușor de citit.
     7 condiţii pentru un bun jurnalist:
       Jurnalistul:
  1.   trebuie să evite să se afle într-o situaţie de conflict de interese. Se recomandă separarea activităţilor editoriale ale jurnalistului de cele politice şi economice.Cu alte cuvinte activitatea jurnalistului trebuie să fie separată de interese economice sau politice. Nu poţi fi un bun jurnalist şi în acelaşi timp să aperi interesele unui candidat sau partid politic. Imediat dispare echidistanţa, imparţialitatea şi obiectivitatea.  
  2.  trebuie să pună totul la îndoială până se asigură că informaţia primită este veridică şi adevărată.Nu te limitezi doar la informaţia ce s-a strecurat printre degete doar de dragul scrisului ci investighezi bine problema abordată.
  3.  trebuie să ştie cum să lucreze înţelept cu sursele.De fapt sursele sunt oamenii care îţi furnizează informaţiile necesare, aceştia pot fi experţii, oamenii împlicaţi în subiectul abordat, politicienii etc. Politeţea, intelegenţa, bunul simţ îţi pot fi de mare folos le aceasta.
  4. trebuie să fie imparţial. În cazul unei probleme pe care doreşte să o raporteze, trebuie să cunoască adevărul despre cea ce doreste să scrie să caute toate perspetivele posibile şi să le prezinte oamenilor aşa cum sunt, nu doar cele care îi convin lui sau organizaţie pe care o reprezintă.
  5. nu contează banii, ci munca cinstită. Cu părere de rău astăzi sunt foarte multi jurnalisti care  si-au trasformat profesia în business, sau şi mai rău sunt implicaţi în propagandă.
  6. trebuie să fie onest, liber în ceea ce scrie sau raportează.
  7. trebuie să ai curajul de a fi liber. Eşti angajat la post de lucru, totul merge bine dar îţi dai seama că de fiecare dată eşti obligat să scrii lucruri care nu sunt adevărate, lucruri pe care nu ai vrea să le scrii.

         

INTC 2012 Iași

                                                                  INTC 2012 Iasi


Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic (INTC) din România s-a născut în urma dorinţei tinerilor din diferite dieceze şi eparhii de a se întâlni, de a se cunoaşte mai bine, de a împărtăşi trăirea valorilor şi de a manifesta împreună credinţa creştină.
INTC este, probabil, cel mai mare eveniment al Bisericii Catolice din România la care participă tinerii din toate diecezele romano-catolice şi eparhiile greco-catolice.


În perioada 25-29 august am participat la această întâlnire la Iași, împreună cu o parte din tinerii din parohia Pildești.Am avut parte de momente plăcute,participând des la toate activitășile desfășurate,ca de exemplu la catehezele și momentele de muncă în grupe,sau pregătirea Sfintei Liturghii și a spectacolului de la final.
Am avut plăcerea de a lucra împreună cu alți tineri din alte parohii și din alte orașe,și ne-am împărtășit clipe de neuitat.Pe tot parcursul acestor zile am fost cazată în caminul Xaverianum împreună cu alți tineri de asemenea.
Au fost și momente în care a trebuit să ne implicăm mai mult în activități pentru ca astfel să reușim să facem aceste zile cât mai plăcute pentru toți.Este pentru prima dată când particip la o întâlnire națională a tinerilor și reușind să-mi lase impresii plăcute aceste zile,îmi doresc să particip și la următoarea întalnire cu bucurie.
Pot mărturisi că a fost una dintre cele mai frumoase experiențe din viață,din care am avut de învățat și m-a surprins plăcut prin diversitatea activitătilor desfășurate acolo și dăruirea de care au dat dovadă cei mai mulți tineri participanți din celelate parohii și eparhii.
În final,doresc să adresez o invitație călduroasă tuturor tinerilor care nu au mai participat la întâlniri de genul acesta și să-i asigur că nu vor avea de pierdut ci din contra de câștigat.
Următorul link conține un videoclip sugestiv al INTC 2012 Iași:
http://www.youtube.com/watch?v=PF1PNCeHHlo&feature=plcp

miercuri, 26 septembrie 2012


 




Curriculum vitae
Europass


Informaţii personale

Nume / Prenume
Amihaesei Paula-Ioana
Adresă(e)
Sat Pildeşti,Comuna Cordun,Judetul Neamţ,Str.Salcâmilor,nr.5,cod postal: 610252
Telefon(oane)
0761159018


Fax(uri)
 -
E-mail(uri)
   paulaioana94@yahoo.com


Naţionalitate(-tăţi)
Română


Data naşterii
17.06.1994


Sex
Feminin


Locul de muncă vizat / Domeniul ocupaţional
Elev


Experienţa profesională
 -


Perioada
 -
Funcţia sau postul ocupat
 -
Activităţi şi responsabilităţi principale
 -
Numele şi adresa angajatorului
 -
Tipul activităţii sau sectorul de activitate
 -


Educaţie şi formare



Perioada
-           2009-2012 Şcoala Normală „Vasile Lupu”, Iaşi
-           2008-2009 Şcoala cu clasele I-VIII, Pildeşti
-           2006-2008 Liceul Teoretic Dimitrie Cantemir, Iaşi
-           2001-2005 Şcoala Normală „Vasile Lupu”,Iaşi
Calificarea / diploma obţinută
 -
Disciplinele principale studiate / competenţe profesionale dobândite
 -
Numele şi tipul instituţiei de învăţământ / furnizorului de formare
Şcoala Normală „Vasile Lupu”, Iaşi
Nivelul în clasificarea naţională sau internaţională
 -


Aptitudini şi competenţe personale



Limba maternă
Română


Limba(i) străină(e) cunoscută(e)
 Franceză,Engleză
Autoevaluare

Înţelegere
Vorbire
Scriere
Nivel european (*)

Ascultare
Citire
Participare la conversaţie
Discurs oral
Exprimare scrisă
Limba

1
Bine

Bine

Satisfăcător

Satisfăcător

Bine
Limba

2
Satisfăcător

Foarte bine

Foarte bine

Foarte bine

Foarte bine




Competenţe şi abilităţi sociale
Acţiuni de voluntariat în cadrul programului desfăşurat de Fundaţia „Pro Educatione”


Competenţe şi aptitudini organizatorice
 -


Competenţe şi aptitudini tehnice
 -


Competenţe şi aptitudini de utilizare a calculatorului
 Microsoft Word
 Microsoft PowerPoint



Competenţe şi aptitudini artistice
Fac parte din corul Liceului Catolic „Sfânta Tereza a Pruncului Isus”,Iaşi
Cânt la un instrument: chitară


Alte competenţe şi aptitudini
 -


Permis(e) de conducere
 -


Informaţii suplimentare
 -